Unul dintre cele mai simple deserturi de iarna, poate fi pregatit in 2 variante, ambele pornind de la o portie buna de dovleac copt
– crema de dovleac (dovleacul mixat cu putin lapte, unt / un strop de smantana; il torn in cupe, ornat cu un fir de miere, nuca macinata si scortisoara
– cuburi aromate de dovleac (taiat in bucatele, completat la fel ca mai sus cu miere, scortisoara si bucatele de nuca (fie simpla fie putin rumenita).
De ce iubesc dovleacul? Pentru ca dincolo de gustul catifelat si dulce, este un super aliment. De obicei curat, indiferent de sursa (nu are nevoie de ingrasaminte ca sa creasca asa burtos), se spune ca atrage si inmagazineaza in egala masura energia pamantului, a soarelui si pe cea a aurului din subteran.
Faci un gratar de peste seara si nu-l mananci pe tot. A doua zi parca nu mai e la fel de… nu-stiu-cum. Da’ nici nu-ti vine sa-l arunci. Asa ca:
– culegi carnea de pe oase si o bagi intr-un blender
– adaugi (cam din ochi, sorry) ulei de masline, sare, piper, putin ardei iute, putin mustar (pudra sau gata-preparat), 2 3 4 capere, ceva unt, ceva smantana (daca -l vrei mai moale), 2 picuri de otet balsamic, ceva seminte de fenicul si de susan negru pisate si cred ca merg si niste seminte de pin (nu mai stiu daca eu am pus).
– bzzz, bzzzz si bzzzzzz bine de tot si cam aia e
Merge intins pe niste paine buna eventual cu niste feliute de castraveti murati.
Pofta buna.
PS
Cred ca mergea si ceva verde aruncat in blender (niste patrunjel poate?)
Reteta italieneasca pescuita/furata/adaptata de un bucatar englez si pusa in practica romaneste cu calamari grecesti:
– se iau cativa calamari (eu am gasit unii din seria baby), se spala si se curata
– intr-o tigaie se toarna cateva linguri de ulei de masline; se pune pe foc
– se arunca in tigaie: 4 – 5 catei de usturoi (necuratati, striviti un pic cu lama unui cutit), un ardei iute, o mana buna de firimituri de la o paine care sta sa se usuce
– se tine pe foc putin, pana cand painea se rumeneste, se condimenteaza (sare, piper) dupa care toata treaba asta (careia ii zice pangrattato) se scoate la scurs pe o farfurie tapetata cu hartie de bucatarie
– se curata tigaia si se toarna din nou ulei in ea; se pune pe foc
– se pun in tigaie calamarii cu tot cu tentacule impreuna cu cateva felii subtiri de lamaie
– se intorc atat calamarii cat si lamaile dupa aprox 1 min (functie si de marimea calamarului) dupa care se scot pe o farfurie
– se presara pangrattato peste calamari si se arunca in joc si o mana de pantrunjel tocat
– probabil merge foarte bine cu vin, eu apucasem sa-mi torn un tsipouro, a mers bine si-asa
– prepararea ia undeva sub 10 min (excluzand timpul alocat pentru curatarea calamarilor), din farfurie dispare mult mai repede
Cel mai des gatim broccoli la abur (2-3 minute la sita), simplu, cu sare, ulei de masline si lamaie. Supa crema e o alta varianta, rapida si buna – merge si pentru mofturosii care refuza broccoli dar care in schimb pot fi „pacaliti” cu o supa cremoasa, cu aroma de smantana.
Am incercat mai multe retete, din care asta a parut cea mai buna:
1 capatana broccoli, 1 cartof, 1morcov, 1/2 ceapa, 1 catel usturoi, 3 cani apa/supa
sare, piper, un cub marisor de unt, smantana pentru servit sau parmezan ras, optional putin lapte
Reteta orginala e cu legumele de baza (in afara de broccoli) calite in unt. Probabil ar fi mai gustoasa, dar eu sar etapa asta si le fierb direct in apa, ca sa fie mai rapida si mai dietetica. Se fierbe totul 10 minute. Apoi se adauga broccoli desfacut buchetele. Supa nu va acoperi legumele, dar ca sa iasa cremoasa, nu lunga, e mai bine asa. Se mai fierbe cu capacul 10 minute, amestecand din cand in cand. Se mixeaza in blender (la toate supele crema, mi se pare cel mai la indemana mixerul vertical). Se mai adauga putina supa/apa daca e nevoie, se potriveste de sare si se presara cu parmezan ras. In loc de diluare cu apa, se poate dilua cu putin lapte si astfel capata un gust mai catifelat.
Se serveste cu crutoane de paine (fie simple, fie cu unt + usturoi) si cu cate o lingurita de smantana
Cele mai gustoase flori, nu-s panseluteleee nici trandafiiiirii … As zice ca sunt florile de dovlecei.
Prima data le-am incercat in Grecia, in vacanta, in Pelion. Intr-o zi, am fugit de plaja si am preferat racoarea si linistea unui sat de pe colina muntoasa, cu o piata centrala umbrita de un platan urias. In usa restaurantului, care se pregatea pentru mesele de peste zi, am vazut o ladita cu cele mai proaspete flori de dovlecei. Seara a fost prima portie comandata, si nu am regretat.
Reteta n-am aflat-o de la ei, sunt zgarciti cu secretele bucatariei, dar am gasit ceva similar intr-o veche culegere de retete manastiresti, scrisa de Parintele Dositheos, de la Manastirea Tatarnis din Muntele Athos (cartea mea de bucate de suflet).
250 g orez cu bob rotund
100 g ulei de masline
2 cepe, 3 catei de usturoi, 2 morcovi
verdeata (marar, patrunjel, menta proaspata )
1 lamaie mare
Florile de dovlecei se spala bine si li se scoate pistilul. Pentru umplutura, ceapa si morcovii se dau pe razatoarea mica si se calesc impreuna cu orezul, usturoiul, apoi se adauga verdeata si la sfarsit 1/2 de lamaie. Florile se vor umple fara sa fie oparite in prealabil. Se pot fierbe fie pe foc in cratita, fie in vas de lut / yena la cuptor (a doua variant e mai gustoasa), in putina zeama de supa, stropite cu ulei de masline + restul de suc de lamaie adaugat la sfarsit.
Cred ca ar merge si o varianta mai dulceaga, avand in plus un pumn de stafide, condimentata cu nucsoara rasa. Incercam data viitoare.
Prietenul nostru Bogdan Iancu a cules-o din Italia (e o reteta siciliana) si ne-a povestit de ea intr-o iarna. Portocale +usturoi + patrunjel? Bhaaa, am spus la prima auzire. Dar cum parea o combinatie numai buna de luptat cu racelile (cocktail de vitamina C din cele mai bune surse + antibiotic natural), am decis sa facem o incercare, mai ales ca suntem fani mancaruri simple, iar asta e o reteta extreeem de simpla.
Se iau 2-3 portocale mari (cred ca portocalele siciliene ar fi si mai potrivite), se cojesc, se taie rondele subtiri, se intind rondele pe un platou, se stropesc generos cu ulei de masline extravirgin si apoi se presara din belsug patrunjel tocat si 2-3 catei de usturoi zdrobiti. Se mai presara sare si piper “dupa gust” si gata. Adica si ne-a dat gata. Merge bine langa o friptura sau un gratar.
Ma gandesc ca ar putea fi imbogatita cel mult cu niste seminte de pin sau alte nuci. Deliciu neasteptat.
Baker man is baking bread nu are timp de scris retete pe care oricum le-au scris altii deja. Am dat peste codrudepaine.ro prin 2011 si ce-am citit acolo mi s-a parut fascinant… eu faceam paine la o masina Moulinex in principal dupa retetele aproximative din manualul de folosire si aveam impresia ca fac mare smecherie, Codruta avea pe site-ul ei gramaje precise, formule, procente. Wow… matematica unei paini mi-am zis. Prea complicat, ‘nu prea ca la tara’.
Am revenit pe site in 2012 si-am hotarat sa incerc. Am pornit sa-mi fac maiaua proprie si am avut noroc: aveam o faina bio de la Ferma Topa asa ca intr-o saptamana maiaua mea salta in sus mai ceva ca fasolea vrajita a lui Jack. Primele paini au fost dezastru, aveam o piatra de granit cumparata de la Praktiker dar nu respectam timpii si nici gramajele, nu aveam nimic care sa semene cu un banetton, nu aveam lama sa crestez painea etc asa ca ma alegeam cu niste turte… care insa nu erau deloc rele la gust. Intrezaream potentialul! Asa ca n-am abandonat, m-am dotat cu vreo 2m de panza groasa de in, un set de lame de barbierit marka Astor (daaa, mai exista asa ceva, daca nu stiti de unde va dau pontul: la magazinul Economat din Cotroceni) si mai ales cu rabdare. Am ales o reteta care mi s-a parut ‘simpla’, dimineata am pus maiaua la crescut,
seara am facut aluatul, l-am pus apoi in forme imbracate cu panza de in bine infainata, l-am lasat la dospit in frigider toata noaptea iar dimineata am incins cuptorul, am facut abur turnand intr-o tavita apa fiarta, am crestat painea, am bagat-o in cuptor pe piatra
… si aia a fost!
Am facut primele 2 paini ‘sourdough’ adevarate. Restul e istorie. Fac paine de prin noiembrie, cam de doua ori pe saptamana, si nu stiu daca de atunci am mai cumparat din comertul capitalist. Am incercat retete si cu secara
am pus si seminte (a trebuit da renunt pentru ca mancam o paine la masa)
si chiar daca am mai ratat
nu mi-am pierdut entuziasmul si am gasit mereu timp chiar daca a trebuit sa bag painea in cuptor la ora 12 noaptea. De fapt, daca pun cap la cap cat dureaza fiecare etape, o paine are nevoie de cel mult 45 de min din timpul meu, in rest natura face restul.
Pe site-ul Codrutei gasiti tot ce va trebuie: retete, tricks&tips, ustensile, carti, linkuri…. linkuri! Nu vreau deci sa insist cu chestii scrise deja. Nu am nici foarte multe sfaturi – la urma urmei nu fac paine de chiar atat de mult timp si, cum ziceam, din cand in cand fac greseli. Ce pot eu sa spun e ca, dincolo de faptul ca maiaua se zice ca e mai sanatoasa decat drojdia din comert avand in componenta pe langa asa-numitele “drojdii salbatice” si ceva fermenti lactici, gustul painii cu maia e de neegalat iar mie imi aduce aminte de Mama Costanda – matusa de la tara care a facut toata viata paine cu turtisoare uscate din aluat dospit – ce vreti, fiecare cu madlenele lui.
To be continued.
PS. voi reveni cu cateva sfaturi, trucuri, chestii care mi se par importante si pe care, eventual, le afli mai greu.
Cine n-a mancat taitei de casa facuti cu oua si faina sa nu citeasca postul asta.
Nu cunosc pe nimeni caruia sa nu-i placa pastele: goale ca in studentie sau cu fructe de mare si sosuri elaborate, integrale sau proaspete din frigider, cu parmezan sau cu branza de capra din piata. Noi cel putin am trecut prin toate ‘etapele’ astea. Si inca nu ne-am plictisit.
Inspirati de retetele lui Jamie am decis la un momentdat sa facem pasul, respectiv sa trecem sa pregatim propriile paste. Am inceput timid cu aluatul intins ‘la facalet’ si taiat apoi cu cutitul dupa care ne-am cumparat o masina de facut paste. Nimic pretentios dar totusi de o calitate satisfacatoare.
Sia e si ea mare amatoare de paste, dar pe modelul “fara nimic” (ma rog, cu ulei de masline, busuioc si parmezan). Si cum tot umblam noi pe langa ea cu tipsia de sosuri imbietoare, doar doar o incerca ceva, ne-a venit o idee: ce-ar fi sa ne confectionam niste paste colorate? Va fi amuzant pentru toata lumea.
Tot Jamie ne-a dat si o parte din culori: rosu – sfecla, verde – spanac iar noi am improvizat si pentru o serie care a iesit oarecum spre galben am folosit ceva amestec de ierburi aromatice (menta, busuioc, oregano…). Treaba a mers ca unsa, Sia super incantata sa dea la manivela iar eL la primire, a intins si taiat fetucinele sau tagliatelele sau ce a iesit. Pentru ca a fost o semi-partida de joaca in stil Playdough. In final, le-am intins la uscat (atentie ca mai cade cate una daca coca e moale) si apoi le-am bagat in pungi de hartie.
Inca ne mai gandim la alte culori cu care am putea sa mai incercam. Aveti vreo idee? Sofran, turmeric…?
